Drepturile asupra unei invenţii sunt recunoscute şi apărate pe teritoriul României prin acordarea unui brevet de invenţie de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în condiţiile prevăzute de lege.
În Uniunea Europeană, brevetul european se înregistrează și se acordă de către Oficiul European de Brevete, și este valabil pe teritoriul Uniunii Europene.
Un brevet internațional, care poate fi valabil în toate țările se depune și se eliberează de către Oficiul Mondial de Proprietate Intelectuală Geneva.
Modelul de utilitate protejează conform legii, orice invenție tehnică, cu condiția să fie nouă, să depășească nivelul simplei îndemânări profesionale și să fie susceptibilă de aplicare industrială.
Se înregistrează numai național la OSIM București.
Lucrări publicate:
- Flueraş, C.Cristuinea, C.Ghiţă “ Indrumar pentru activitatea de INVENŢII, INOVAŢII şi MĂRCI”, Institutul Politehnic Traian Vuia, Timişoara, 1984.
- Flueraş, C.Cristuinea, C.Ghiţă ”Invenţii, Inovaţii şi Mărci Ghid Practic”, Institutul Politehnic Traian Vuia,Timişoara, 1985.
- Ghiță, ”Speranța de brevetare a unei soluții tehnice”, Simpozionul Internațional de Management Industrial, Timișoara, 26-27 septembrie 1991,pg. 39-44, Universitatea Tehnică din Timișoara.
- ing. Constantin Ghiţă, consilier PI, ing. Clelia Pop-Motogna, consilier PI ”Din practica proprietății industriale cazul contorului românesc”, Data publicării: 15.07.2020, pe site-ul OSIM
- Consilier PI Ing. Constantin Ghiţă, Consilier PI Ing. Clelia Pop-Motogna, Din practica proprietății industriale - observații asupra modelului de utilitate - studii de caz, publicat pe site-ul OSIM la data de 13.09.2022
- Ing.Constantin Ghiţă, Ing. Clelia Pop-Motogna “Din practica proprietății industriale -Observații asupra modelului de utilitate, Studii de caz”, publicată pe site-ul OSIM Bucuresti, in data de 13.09.2022, la secțiunea ”Publicații-Articole din domeniul proprietății industriale transmise de autori”.
- Ing.Constantin Ghiţă, Ing. Clelia Pop-Motogna ”Procedura opoziției generată de conflictul datorat coexistenței pe piață a unor producători similari” publicată pe site-ul OSIM Bucuresti, in data de 14.09.2023, la secțiunea ”Publicații-Articole din domeniul proprietății industriale transmise de autori”.
Lucrări susținute:
- ”Proprietatea Industrială – Brevete și brevetarea soluțiilor tehnice”, 2013, ”Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Design, Workshopul ”Comunitate virtuală intruniversitară pentru știință, tehnologie, inovare și valorificare a proprietății intelectuale”.
- ”De la soluție tehnică la brevet”- 2013, 15 noiembrie, București, Simpozion Consiliul Național al Consilierilor de Proprietate Industrială România ,”Clasic și modern în materie de brevete” și 2014, 24-25 martie, Timișoara, Universitatea de Vest,”Workshop on Intellectual Property in ICT and e-Infrastrucure”.
- ”De la soluție tehnică la brevet”- 2020, 3-4 martie, București, Hotel Novotel, simpozion 3xNoi -reglementări, proceduri și provocări în proprietatea industrială.
Participări la Seminarii de specialitate în țară și în străinătate:
- 1991, 26-27 Septembrie, Timișoara, ”Simpozionul internațional de management industrial”, Organizatori:Asociația inginerilor din România, filiala Timișoara; Universitatea Tehnică din Timișoara, Catedra de management.
- 1992,6-7 octombrie, București, ”Simpozion privind Legea Invențiilor de Serviciu”. Organizatori: OSIM București, WIPO – Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale.
- 1993, 21-25 iunie,București, ”Introductory Course on European Patent Law” (Curs introductiv asupra Legii Brevetului European). Organizatori:CEIPI Strassbourg, Inventa București.
- 1993, 7-8 decembrie, Prague, Patent and Trademark Policy for Entrepreneurs: ”The importance of Intellectual property for the transfer of technology and Know-How”. Organizatori: Swiss Eastern Institute and Foundation for Democracy, Czech Chamber of Patent Lawers.
- 1996, 18-22 august, Kuala Lumpur, Simpozionul internațional ”WIPO-IFIA International Symposium on the commercialization of Patented Inventions”. Organizatori: International Federation of Inventors` Associations (Federația Internațională a Asociațiilor de Inventatori IFIA), World Intellectual Property Orrganization (WIPO) Geneva.
- 1997, 18-22 aprilie Viena, 22-26 aprilie Viena și Budapesta, ”AIPPI CENTENNIAL”
- 1998, 16-19 martie, Budapesta, Simpozionul ”WIPO-IFIA International Symposium on Inventors and Information Technology”. Organizatori:International Federation of Inventors` Associations (Federația Internațională a Asociațiilor de Inventatori), WIPO Geneva.
- 1998, 16-19 martie, Budapesta, Simpozionul ”WIPO-IFIA International Symposium on nventors and Information Technology”. Organizatori: International Federation of Inventors` Associations (Federația Internațională a Asociațiilor de Inventatori), WIPO Geneva.
- 1999,28-30 aprilie, Mangalia, Simpozion ”Contrafacerea în domeniul proprietății Industriale”. Organizatori: Camera de Comerț și Industrie României șți a municipiului Bucrești, Asociația Națională pentru Protecția Proprietății Industriale.
- 2006, 22-24 mai, Praga, PATLIB Organizator: European Patent Office
- 2006, 29-31 August, Cap Aurora, ”Protecția proprietății industriale în contextul aderării României la U.E”. Organizator: Camera Națională a consilierilor în proprietate industrială din România Cap Aurora-Mangalia
- 2006, 14-15 decembrie,Sinaia,” Protecția invențiilor din domeniul programelor de calculator și protecția interfețelor grafice utilizator”. Organizatori: OSIM București,Ministerul Educației și cercetării-Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică; Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA, Asociația Română pentru Industria Electronică Software Business Software Alliance.
- 2009, 28 aprilie, Praga, Cehia, European Inventor of the Year. Organizator: European Patent Office
- 2009, 27-28 mai,Timișoara, ”WIPO Sub-Regional Seminar on Modern Management of Intellectual Property Rights (IPRS) –Managementul Modern al Drepturilor de Proprietate Intelectuală”. Organizatori: WIPO – Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale, OSIM București,
- 2010, 15 aprilie, București, Simpozionul ”Tendințe și Noutăți în Problematica de Proprietate Intelectuală în România și Uniunea Europeană”. Organizator: CNCPIR Camera Națională a Consilierilor în Proprietate Intelectuală din România.
- 2010, 28-29 aprilie, Madrid, Spania, European Inventor Award Organizator: European Patent Office. Organizator: CNCPIR Camera Națională a Consilierilor în Proprietate Intelectuală din România.
- 2010, 10-12 mai, Seminarul ” WIPO Sub-Regional Workshop on Technology Transfer and Successful Technology Licensing (STL) ”. Organizatori: WIPO – Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale , OSIM București,
- 2010, 8-10 decembrie, Sibiu, Simpozion ”Contrafacerea în domeniul Proprietății Intelectuale”. Organizatori: Agenția de proprietate industrială ROMINVENT
- 2010, 6-8 iunie, Budapesta, Conferința ”LES PAN-European Conference 2010 – Technology Transfer- a Fuel for Innovation”. Organizator: LES- Licensing Executive Society – Ungaria.
- 2011, 22-23 februrie, București, Seminarul național ”Patent Cooperation Treaty (PCT)”. Organizatori: WIPO – Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale și OSIM București.
- 2011,19 mai, Bupadesta, European Inventor Award
- 2012, 30 mai-1 iunie, Manchester UK, PATLIB 2012 Organizator: European Patent Office
- 2012, 14 iunie, Copenhaga, Danemarca, European Inventor Award Organizator: European Patent Office
- 2013, 3-4 mai, Arad, Regional Innovation fair, Organizatori: Tehimpuls Association, Regional Innovation Agency Szeged, Regional Development Agency Regiunea de vest Romania, Fraunhofer Institute for Manufacturing, Engineering and Automation
- 2013, 28 mai, Amsterdam, Olanda, European Inventor Award
- 2016, 12-13 mai,Venetia, Universitatea Ca` Foscari, Conferința ”8th European Conference on Intellectual Capital- ECIC 2016” Organizatori: Universitatea Ca` Foscari, Venetia.
- 2017, 15 iunie, Venetia, Italia European Inventor Award. Organizator: European Patent Office